Prajitura cu mac cocos visine si  crema vanilie

Prajitura cu mac cocos visine si  crema vanilie este un desert fabulos, perfect pentru ocazii speciale. Blatul duo  mac-cocos se combina foarte bine cu fructele acrisoare si crema cu textura delicata si gust fin de vanilie alcatuind o prajitura excelenta.

Ingrediente Prajitura cu mac cocos visine si  crema vanilie:

Blat cu mac si cocos visine:

  • 4 oua
  • 125 g zahar
  • 160 g unt topit si racit
  • 150 g smantana 12%
  • 220 g faina
  • 10 g praf de copt
  • 100 g seminte de mac
  • 50 g fulgi de cocos
  • 400 g visine din compot sau decongelate si scurse de suc

Insiropare:

  • Zeama din compot de visine sau suc de visine

Crema de vanilie:

  • 700 ml lapte
  • 2 plicuri budinca de vanilie (40 g x 2)
  • 100 g zahar
  • 2 plicuri zahar vanilat
  • 250 g unt moale

Decor:

  • Ciocolata rasa

Preparare Prajitura cu mac cocos visine si  crema vanilie:

Crema de vanilie:

  • Continutul celor 2 plicuri de budinca vanilie se amesteca intr-un castronel cu cca. 150 ml lapte.
  • Restul de lapte se pune intr-o craticioara antiaderenta impreuna cu zaharul si zaharul vanilat la foc mic.
  • Cand laptele clocoteste se adauga compozitia praf budinca+lapte obtinuta anterior.
  • Se amesteca continuu pana cand budinca se ingroasa.
  • Se ia craticioara de pe foc si se acopera cu folie alimentara pusa direct peste budinca.
  • Untul moale se mixeaza intr-un castron pana devine ca o crema.
  • Se adauga budinca racita in 2-3 reprize, se mixeaza usor pana la omogenizare.

Blat cu mac si cocos visine:

  • Ouale se mixeaza cu zaharul pana cand acestea isi dubleaza volumul, iar zaharul se topeste.
  • Se adauga treptat untul topit si smanatana, se amesteca usor pana la omogenizare.
  • Se incorporeaza apoi faina cernuta + praful de copt; se mixeaza usor pana la omogenizare.
  • Compozitia obtinuta se imparte in doua parti:
  • Intr-una se adauga semintele de mac, se amesteca usor cu spatula pana la omogenizare.
  • In cealalta se adauga fulgii de cocos, se amesteca usor cu spatula pana la omogenizare.
  • Puneti hartie de copt intr-o tava de 22×28 cm.
  • Turnati intai compozitia cu mac, iar peste aceasta compozitia cu cocos.
  • Visinele scurse bine de suc (de la compot sau decongelare) se aranjeaza uniform in compozitia cu cocos.
  • Se da tava in cuptorul preincalzit la 175 grade celsius cca. 25-30 minute, verificati cu scobitoarea.
  • Blatul obtinut se lasa sa se raceasca in tava, apoi se scoate si se asaza pe un platou de prajituri.

Asamblare Prajitura cu mac cocos visine si  crema vanilie:

  • Blatul racit se insiropeaza cu zeama de visine de la compot (daca folositi visine congelate se insiropeaza cu suc de visine).
  • Deasupra se intinde uniform crema de vanilie preparata anterior.
  • Se decoreaza cu ciocolata rasa.
  • Platoul cu Prajitura cu mac cocos visine si  crema vanilie se pune la frigider minim 6 ore inainte a taia prajitura in bucati.
Please follow and like us:
fb-share-icon0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.