Ce sa vizitezi in afara Dublinului
Pentru ca am vazut majoritatea atractiilor turistice de top, dar si obiectivele turistice ce pot fi vizitate gratuit in prietenoasa capitala irlandeza, ne-am delectat si excursii in afara acesteia.
Sunt multe de vazut in apropierea Dublinului (la maxim 2 ore de mers cu trenul sau autobuzul), insa noi am avut timp doar de 3 excursii:
- – la Castelul Castletown – cel mai mare castel construit in stil Palladian din Irlanda
- – la site-ul de importanta istorica Rock of Cashel
- – in oraselul Medieval Kilkenny
Castelul Castletown
Castelul Castletown se afla pe vasta mosie Castletown (120 de acri) din oraselul Celbridge, comitatul Kildare.
Castelul a fost construit in secolul XVIII pentru William Connoly, crainicul Camerei Comunelor Irlandeze din aceea vreme.
Castelul a apartinut mostenitorilor lui Connoly pana in 1965, cand acesta a fost cumparat de o dezvoltator imobiliar, insa in 1967 Desmond Guinness, a cumparat castelul si cei 120 de acri de pamant. De atunci Castletown a fost deschis publicului si tot atunci au inceptut si lucrarile de restaurare a acestuia.
Superbul castel a fost construit de un arhitect italian in stil palladian.
La parter puteti admira: Sufrageria, Oficiul Majordomului, Biroul Maro, Salonul Rosu, Salonu Verde, Sala Colajelor, Sala Hartilor.
La etaj se afla: Budoarul Doamnei Luisa, Galeria Mare, Dormitoarele Albastre.
Galeria Mare este una din cele mai frumoase sali ce impresioneza prin cele trei candelabre cumparate in 1770 din Murano, dar si prin decoratiile italienesti ce ilustreaza teme precum, dragostea, casatoria si familia.
O alta sala interesanta este Sala Colajelor. Este singura camera de acest tip din Irlanda ce a ramas intacta, exact asa cum arata in secolul XVIII. In acele vremuri era la moda ca doamnele sa decupeze colaje si sa le lipeasca pe pereti in cadre frumos ornamentate.
Dupa ce vizitati castelul plimbati-va prin parcul impresionant ce-l inconjoara. Privelistile si linistea de aici sunt de neuitat.
Castleotwn este deschis zilnic de la mijlocul lui martie pana la sfarsitul lui octombrie in fiecare an. Pretul unui bilet de intrare este de 7 euro/persoana.
Cum ajungeti la Castletown
Din Dublin luati autobuzul 67 din Merrion Square sau autobuzul 120 de langa Gara Connely. Intr-o jumatate de ora ajungeti in centrul oraselului Celbridge, iar de acolo pana la castel mai parcurgeti in jur de 1.5 km. Costul unui bilet de autobuz dus-intors pana in Celbridge este de 7.6 euro/persoana.
Rock of Cashel Stanca din Cashel
Rock of Cashel, unul dintre cele mai impresionante site-uri arheologice din Irlanda, este un platou stancos ce se ridica la 91 metri deasupra campiei ce o inconjoara, cunoscuta sub numele de Valea Aurie din Tipperary.
Complexul arhitectural are un caracter personal, unic, natural, si contine una din cele mai spectaculoase colectii de arta celtica si arhitectura medievala din Europa.
Cuvantul „cashel” este versiunea englezeasca a cuvantului irlandez „caisel”, adica fortareata.
De pe acest promontoriu se pot vedea kilometri intregi ai frumosului Comitat Tipperary, ceea ce l-au facut un loc ideal pentru construirea unui fort impunator.
Astfel, fortareata ridicata aici in secolul IV, ca salas al regilor din Munster, servea si drept un important punct de observatie al inamicilor ce se apropiau, din orice directie.
Timp de sase secole Rock of Cashel a fost resedinta a regilor din Munster, dintre care cel mai faimos a fost Brian Boru, incoronat rege in anul 990. Acesta i-a infrant pe vikingi in Batalia de la Clontarf din 1014, si i-a izgonit din Irlanda.
In 1101 Muircheartach Ua Brian, regele de atunci al Cashelului, a dat fortareata Bisericii. Astfel, aceasta a devenit in timp catedrala si a fost lacas de rugaciune pana la jumatatea secolului al XVIII-lea.
Din 1869 Rock of Cashle a fost preluat de stat ca si Monument National si lucrari de intretinere au inceput sa fie facute incepand cu anul 1875.
Desi a inceput sa existe in secolul IV , ruinele vizibile astazi la Rock of Cashel dateaza doar din secolele XII si XIII.
Astfel, turistii ce viziteaza in prezent Rock of Cashel pot admira deopotriva privelisti spledide ale Comitatului Tipperary, dar si labirintul de ruine arhitecturale ce dateaza de mai multe secole.
Acestea sunt:
Crucea Sfantului Patrick – de fapt este o copie a celei originale construita in secolul XII (cea originala se afla in cripta preotilor ).
Capela Cormac – este una din cele mai vechi si frumoase biserici construite in Irlanda in stil Romanesc. Cladirea ridicata in anul 1127, are un naos si un altar cu turnuri proeminente pe partea de nord si de sud a naosului. Se pare ca aceasta a fost construita de muncitori din Regensburg, Germania.
Catedrala – este o biserica gotica cruciforma construita undeva intre 1230 si 1270.
Turnul Rotund este inalt de 28 de metri, construit fara mortar in anul 1101 (recent baza turnului a fost consolidata cu mortar pentru a fi stabilizata).
In jurul ruinelor fortaretei se pot observa morminte cu „elegantele” cruci celtice, ce apartin unor preoti.
Crucea ridicata ca memorial al familiei Scully, construita aici in 1867, una din cele mai mari cruci celtice din Irlanda ce avea o latime de 3 metri, a fost distrusa partial de un fulger in 1976.
Rock of Cashel este deschis zilnic intre orele 9.00 -16.30. Pretul unui bilet de intrare este de 7 euro/persoana.
In Cashel mai puteti vizita Fork Village of Cashel – un muzeu ce contine artefacte din zona sau Biserica Sfantului Ioan Botezatorul.
Cum ajungeti la Cashel
Din Autogara Busaras – Dublin, luati autobuzul X8 catre Cork, si in aproximativ 2 ore ajungeti in oraselul Cashel. Din centrul orasului mai mergeti in jur de 500 de metri pana la Rock of Cashel.
Oraselul Medieval Kilkenny
O alta excursie interesanta in afara Dublinului am facut-o in oraselul medieval Kilkenny. Aici puteti vizita superbul Castel din Kilkenny si cateva biserici splendide de o importanta istorica deosebita.
Castelul din Kilkenny
Impresionantul Castel din Kilkenny a fost construit initial de William Marshal, primul Conte de Pembroke (1146 – 1219). Ulterior castelul a devenit principala resedinta a influentei familii irlandeze Butler pentru aproape 600 de ani. Primul proprietar din familia Butler a fost James (1360 – 1405) ce a cumprata castelul in 1391, iar ultimul proprietar din familia Butler a fost Arthur, al VI-lea Marchiz de Ormonde (1893 – 1971) care l-a cedat locuitorilor din Kilkenny in schimbul unei plati simbolice de 50 de lire.
Majoritatea bunurilor aflata in castel au fost vandure la o licitatie ce a durat 10 zile in anul 1935. Cladirea se afla in ingrijirea Ministerului pentru Lucrari Publice din anul 1969.
Superbul castel se poate vizita astazi de turisti pe toate cele trei niveluri ale sale.
La Parter se afla Holul de Intrare , Sala Tapiteriilor si Scara cea Mare din mahon ce ofera acces spre primul etaj.
La primul nivel cel mai mult m-a impresionat Biblioteca decorata pe pereti cu matase frantuzeasca. Tot la acest nivel se afla si o Sala de Receptie, dar si Scarile in Consola.
La utlimul etaj gasim si cele mai frumoase sali ale Castelului din Kilkenny: Dormitorul Albastru, Dormitorul Chinezesc, Galeria Picturilor, Scara Maura si Seminelul din Marmura.
Din pacate fotografiatul este interzis in interiorul Castelului Kilkenny, asa ca nu va pot oferi poze pentru a va demonstra splendoarea acestuia.
Un bilet de intrare la Kilkenny Castle costa 7 euro/persoana.
Un alt obiectiv turistic interesant in Kilkenny este Biserica Sfantului Ioan Evanghelistul, ce se afla vis-a-vis de gara din Kilkenny.
Splendida biserica, construita in anul 1908, este dedicata celui de-al patrulea evanghelist – Ioan, dar si familiei O’Loughlin ce a donat 40.000 de lire pentru ridicarea acesteia.
Interiorul bisericii este absolut divin prin vitraliile maiestoase, dar si prin mozaicurile impresionante ce-i infatiseaza pe cei patru evanghelisti: Matei, Luca, Marcu si Ioan. De asemenea cristelnita octogonala a bisericii realizata din marmura de Siena, contine patru cadre cu emblemele celor patru evanghelisti.
Langa acesta se fla un alt obiect intersant : Un mic alcov in peretele bisericii ce contine trei uleiurile sfinte: uleiul catecumen: uleiul folosit la botez, mirul – folosit la botez, confirmare si hirotonisire, si uleiul celor bolnavi – folosit la impartasania celor bolnavi.
Biserica Sfantul Ioan Evanghelistul din Kilkenny se poate vizita gratuit.
Un alt lacas sfant ce se poate vizita gratuit, este Biserica Neagra aflata in centrul orasului Kilkenny.
Micuta biserica Dominicana, una din cele mai vechi biserici din Irlanda ce dateaza de aproape 800 de ani (1225) , a fost construita tot la indemnul lui William Marshal, Conte de Pembroke, cel a a construit si Castelul Kilkenny. Vitraliile deosebite si o statuie a Sfantului Dominic sculptata in stejar, sunt doar cateva din obiectele de interes aflate aici.
Catedrala St. Canice si Turnul Rotund se afla la doar 300 de metri de Biserica Neagra din Kilkenny.
Ea a fost ridicata in secolul XIII pe locul unei foste biserici crestine ce data din secolul VI.
Este a doua catedrala medievala ca lungime din Irlanda masurand 64.5 metri de la est la vest. A fost construita din calcar in stil Gotic timpuriu.
Catedrala a fost inceputa in 1202 tot sub patronajul lui William Marshal, iar aici puteti vedea printre altele morminte ale unor oameni importanti din Kilkenny, o cristelnita ce dateaza din secolul XII, o orga din secolul XIX ce contine peste 3.000 de tuburi.
O atractie aparte sunt mozaicurile de pe podea aflate in zona altarului, ce reprezinta cele 4 provincii istorice ale Irlandei.
Astfel, Connacht – reprezentata prin marmura verde de Connemara, Leinster – prin marmura neagra din Kilkenny, Munster – prin marmura gri din Cork, si Ulster – prin marmura rosie din Tyrone.
Pretul unui bilet de intrare la Catedrala St. Canice este de 4 euro/persoana.
Cam atat am vizitat noi la Kilkenny. Ar mai fi fost de vazut: Catedrala Sfantei Fecioare Maria, Rothe House sau frumoasa Casa Butler.
Cum ajungeti la Kikenny
Cel mai rapid ajungeti cu trenul in Kilkenny, luat din Gara Heuston – Dublin. Calatoria dureaza o ora si jumatate si costa 27.45 euro/persoana (dus-intors).
Cam atat am reusti sa vizitam noi, in afara Dublinului, in cele 5 zile petrecute in Irlanda. Voi ce obiectie turistice ati mai vazut in afara Dublinului ?