Vile si palate magnifice in Roma

0 Shares

Nenumaratele atractii ale Romei atrag anual milioane de turisti, insa aici se afla si un numar impresionant de situri ce se ascund la prima vedere, precum magnificele palazzo si villas detinute inca de familii aristocrate, ce candva au condus orasul, si nu se afla pe itinerariul obisnuit al vizitatorului.
Cu toate acestea, pentru cei ce vor sa experimenteze pe deplin bogatia incomparabila a Orasului Etern, o oprire la aceste palate si vile este un “must”.
Mai jos va prezint vilele si palatele din Roma vizitate personal, pe care vi le recomand cu placere sa le treceti pragul.
vile si palate roma

Palazzo Colonna

In centrul Romei, intre Piazza dei SS. Apostoli, Via Quattro Novembre si Via della Pilotta se afla impunatorul Palazzo Colonna.
El este unul din cele mai vechi si mai mari palate private din Roma. Constructia sa a inceput in secolul XIV de catre familia Colonna, ce inca isi are rezidenta aici.
Familia Colonna dateaza din secolul XII si provine din oraselul Colonna, de langa Roma, de la care si-a luat numele.
Astazi in Palazzo Colonna se pot vizita Galeria Collona si Apartamentele Printesei Isabelle.

Galeria Colonna

Galeria a fost conceputa pentru a celebra victoria flotei Crestine asupra turcilor in Batalia de la Lepanto in 1571. Comandatul flotei papale, Marcantoni II Colonna, este ilustrat de nenumatare ori pe tavanul Marelui Hol si al Salii Coloanei de lupta.
Salile din Galeria Colonna sunt foarte luxoase.
Astfel, in cele peste 20 de camere ce se pot vizita, putem admira: oglinzi pictate, mobilier din abanos, fildes, ori santal, fresce impresionante, goblenuri frantuzesti, tapiserii indiene cusute cu fir de aur si matase, podele din marmura, baldachine cu blazonul faniliei Colonna, dar si picturi ale unor maestri celebri.

Camerele Printesei Isabelle

Isabelle Colonna (1889 – 1984), nascuta Sursock, provenea dintr-o familie bizantina stabilita in Liban din secolul XVII. Aceasta s-a casatorit cu printul Marcantonio, care a adus-o in Italia si a reusit s-o integreze cu succes in societatea romana. Astazi camerele printesei Isabelle arata exact ca in timpul cand aceasta traia, si sunt de asemenea impresionante, ele se pot vizita numai cu tur ghidat.
Palazzo Collona se poate vizita numai sambata intre 9 si miezul zilei, asa ca daca petreceti un weekend la Roma, treceti sa-l vedeti, este absolut impresionant.

palazzo colonna 2 vile si palate roma palazzo colonna 3 vile si palate roma palazzo colonna 4 vile si palate roma palazzo colonna 6 vile si palate roma
Villa Giulia

Muzeul National Etrusc, gazduit in Villa Giulia din Roma, detine cea mai mare colectie de obiecte si artefacte etrusce din lume.
Istoria etruscilor este atat intriganta cat si paradoxala.
Desi au fost in intregime umbriti de Roma Antica, etruscii au dat Romei primii regi, dar si primii constructori, ei fiind cei ce au cladit Circus Maximus – unul din cele mai vechi sisteme de canalizare din lume.
Influenta etrusca s-a terminat odata cu expulzarea ultimului rege etrusc, Tarquinius Superbus, marcand astfel sfarsitul Regatului Roman si inceputul Republicii Romane.
Chiar daca intreaga civilizatie etrusca a fost absorbita de romani, aceasta a influentat enorm cultura romana.
Villa Giulia a fost construita la mijlocul secolului al XVI-lea in stil Manierist la comanda Papei Giulio al III-lea, fiind decorata de Bartolomeo Ammannati si Giorgio Vasari.
Muzeul Etrusc a fost creat in 1889 cu obiecte si artefacte gasite in site-ul arheologic Falerii Veteres ( acum se numeste Civita Castellana, si se afla in regiunea Lazio).
Colectia s-a marit in timp cu obiecte si artefacet gasite in sudul Etruriei (aceasta acoperea regiunea Toscana, vestul Umbriei si nordul regiunii Lazio), fiind marginita la sud de raul Tibru, si la nord de raul Arno.
Colectia s-a imbogatit si prin donatii sau achizitii, precum colectia Barberini (1908), colectia Castellani (1919) si colectia Pesciotii (1972), Villa Giulia devenind astfel muzeul cel mai reprezentativ al culturii etrusce din lume.
Arta Etrusca este recunoscuta in special pentru sculpturile sugestive in marime naturala, realizate din teracota si turnate in bronz sau in alte metale.
Printre capodoperele colectiei gazduite in muzeul din Villa Giulia se numara: tabletele bilingve Pyrgi, Sarcofogul Sotilor, statuile din teractora ale lui Heracle si Appolo, vasele Chingi, colectia de bijuterii Castellano.
Gradina Villei Giulia este de asemenea impresionanta si merita sa va pretreceti macar cateva minute aici, colindand-o.
villa giulia muzeul national etrusc 1 roma villa giulia muzeul national etrusc 2 roma villa giulia muzeul national etrusc 3 roma villa giulia muzeul national etrusc 4 roma villa giulia muzeul national etrusc 5 roma villa giulia muzeul national etrusc 6 roma villa giulia muzeul national etrusc 7 roma villa giulia muzeul national etrusc 8 roma

Villa Farnesina

Villa Farnesina din Roma este considerata una din cele mai splendide si mai armonioase creatii ale Renasterii italiene.
Aceasta a fost construita la inceputul secolului al XVI – lea de arhitectul Baldassare Peruzzi, pentru bancherul italian Agostino Chigi.
Interiorul somptuos este decorat cu fresce de Raphael Sanzio, Sebastiano del Piombo, Giovanni da Udine, dar si de insusi Baldassare Peruzzi.
La sfarsitul secolului al XVI-lea vila a fost cumparata de Cardinalul Alessandro Farnese, de aici numele de „Farnesina”.
In prezent Villa Farnesina apartine statului italian si se poate vizita de turisti.
Cele mai impresionante sali din vila Farnesina sunt logiile Cupid si Psyche, Galatea sau Holul Perspectivelor.

villa farnesina 1 vile si palate roma villa farnesina 2 vile si palate roma villa farnesina 4 vile si palate roma villa farnesina 5 vile si palate roma villa farnesina 6 vile si palate roma villa farnesina 7 vile si palate roma villa farnesina 9 vile si palate roma villa farnesina 10 vile si palate roma
Palazzo Corsini

Palazzo Corsini, ce se afla vis-a-vis de Villa Farnesina, gazduieste superba Galerie Nationala Corsini, un muzeu de arta ce contine lucrari de valoare are unor mari maestri europeni, in special italieni si flamanzi din secolele XVII-XVIII.
Colectia a apartinut familiei Corsini si contine picturi religioase, dar si picturi renascentise sau baroce.
Printre maestri ale caror capodopere se afla aici, se numara: Rubens, van Dick, Fra Angelico, Caravaggio, Poussin, del Sarto, Fra Bartolomeo.

palazzo corsini galeria nationala de arta antica roma 1 vile si palate roma palazzo corsini galeria nationala de arta antica roma 2 vile si palate roma palazzo corsini galeria nationala de arta antica roma 3 vile si palate roma palazzo corsini galeria nationala de arta antica roma 4 vile si palate roma palazzo corsini galeria nationala de arta antica roma 5palazzo corsini galeria nationala de arta antica roma 6
Villa Torlonia

Fermecatoarea Villa Torlonia este un complex alcatuit din mai multe atractii turistice: gradini aranjate in stil englezesc, palmieri, Casino Nobile, Casina delle Civette, doua obeliscuri, un teatru, ruine si cateva iazuri.
Casino Nobile este principala cladire din Villa Torlonia. Aceasta a fost construita in stil Neoclasic de Guiseppe Valadier la inceputul secolului XIX, si a fost resedinta principala a familiei Torlonia.
Astazi Casino Nobile este renovat si se poate vizita de catre turisti.
Fresce, sculpturi, candelabre, tavane splendid decorate, picturi, sunt doar cateva din splendorile pe care le puteti admira in Casino Nobile.

villa torlonia 1 vile si palate roma villa torlonia 2 vile si palate roma villa torlonia 3 vile si palate roma villa torlonia 4 vile si palate roma villa torlonia 5 vile si palate roma villa torlonia 6 vile si palate roma
Casina delle Civette sau Casa Bufnitei, este un muzeu cu 20 de camere deschise publicului, aflat la doar 300 de metri de Casino Nobile, ce a apartinut Principelui Giovanni Torlonia.
Interiorul superb cuprinde mozaicuri, sculpturi, picturi, insa cele mai remarcabile elemente din casa sunt vitraliile deosebite realizate la inceputul secolului XX in stil Art-Nouveau.
Astfel, puteti admira vitralii cu diverse flori (crini, trandafiri, irisi), fluturi, lebede, pauni, frunze de toamna sau boboci de primavara.
Gradinile ce fac parte din Villa Torlonia merita de asemenea o „privire”, daca tot vizitati cele doua muzee de aici.
villa civette 0 vile si palate roma villa civette 1 vile si palate roma villa civette 2 vile si palate roma villa civette 3 vile si palate roma villa civette 5 vile si palate roma villa civette 6 vile si palate roma villa civette 7 vile si palate roma

Palazzo Doria Pamphilj

Palazzo Doria Pamphilj este unul din cele mai mari si mai luxoase palate din centrul Romei. Palatul construit in secolul XVII, este gazda Galeriei Doria Pamphilj, o galarie cu o colectie splendida de picturi si sculpturi.
Palazzo Doria Pamphilj se afla pe Via del Corso in apropiere de Piata Venetia din Roma. Cele mai vechi parti al palatului sunt din secolul XV. De-a lungul timpului acesta a fost extins de membrii celor mai ilustre familii din Roma, inclusiv familiile della Rovere, Aldobrandini si Pamphilj.
In 1601 palatul apartinea cardinalului Pietro Aldobrandini, care l-a decorat cu un numar de picturi ce vor constitui inceputul colectiei de arta ce se afla astazi expusa in palat. In aceasi perioada palatul a fost extins prin construirea mai multor aripi.
Palatul este detinut in prezent de familia Pamphilj, care astazi il foloseste ca si rezidenta.
O mare parte a infatisarii sale actuale dateaza din 1734 cand printul Don Camillo Pamphilj i-a comandat arhitectului Gabriele Valvassori sa refaca fatada principala de-a lungul Viei del Corso in stilul Rococo, ce era atunci la moda. El a adaugat palatului si camere noi in acelasti stil exuberant. Palazzo Doria Pamphilj a mai fost extins ulterior si este astazi una din cele mai mari rezidente private din centrul Romei, un complex imens cu 5 curti ce incadreaza 4 strazi si 2 piete.
Familia Doria Pamphilj a deshis o portiune din palat publicului, inclusiv unele din cele mai opulente camere.
Intrarea in palat se face printr-o frumoasa curte interioara. Inauntru, camerele sunt impodobite cu picturi, candelabre, sculpturi si decoratii superbe ale tavanelor.

Cele mai impresionante camere ce se pot vizita in Palazzo Doria Pamphilj sunt: Galeria Aldobrandini, Galeria Oglinzilor, Galeria Pamphilj, Galeria Doria, Capela si Holul Aldobrandini.
Fresce imense, picturi ale unor maestri celebri (Velazquez, Breughel, Caravaggio), sculpturi magnifice, sunt doar cateva din capodopere din Palazzo Doria Pamphilj.

Palazzo Doria Pamphilj 1 vile si palate roma Palazzo Doria Pamphilj 5 vile si palate roma Palazzo Doria Pamphilj 6 vile si palate roma Palazzo Doria Pamphilj 2 vile si palate roma Palazzo Doria Pamphilj 3 vile si palate roma Palazzo Doria Pamphilj 4 vile si palate roma

Castelul Sant’Angelo

Construit in jurul anului 123 DC ca mormant pentru imparatul Hadrian si familia sa, Castelul Sant’Angelo are o importanta istorica deosebita. De-a lungul secolelor a suferit o serie de evolutii si schimbari de la monument funarar la avanpost fortificat, de la carcera obscura la splendida resedinta renascentista, de la inchisoare renascentista la muzeu.
Astazi in Castelul Sant’Angelo putem admira pe cele sase niveluri ale sale, sculpturi, tablouri, o splendida colectie de ceramica si o interesanta colectie de arme.
castelul santangelo 1 vile si palate roma castelul santangelo 2 vile si palate roma castelul santangelo 3 vile si palate roma

Palazzo Brancaccio

Pentru ca imi place foarte mult arta asiatica, incerc ca peste tot unde ma duc, sa vizitez un muzeu de acest gen.
In Roma, exista Muzeul de Arta Orientala Giuseppe Tucci ce este gazduit de Palazzo Brancaccio din anul 1958.
Colectiile muzeului expun artefacte si obiecte din Orientul Apropiat si Orientul Mijlociu, picturi, textile, statuiete din metal confectionate in Nepal si Tibet, arta grafica si printuri din Orientul Indepartat, ceramica, obiecte ritualice din bronz, statui budiste, portelanuri, obiecte din lac, textile si tablouri din China, Japonia.
Palazzo Brancaccio 1 vile si palate roma Palazzo Brancaccio 2 vile si palate roma Palazzo Brancaccio 3 vile si palate roma

Palazzo Barberini

Palazzo Barberini aflat pe Via delle Quattro Fontane, gazduieste Galeria Nationala de Arta Antica din Roma, ce contine jumatate din galeria nationala de picturi a orasului (cealalta jumatate se afla in Palazzo Corsini – Galeria Corsini).

Cand Urban al VIII-lea (membru al familiei Barberini) a devenit Papa, familia acestuia, fabulos de bogata, a sarbatorit evenimentul prin construirea unui palat imens, cu ajutorul arhitectului Carlo Maderno in 1624.
Din 1949, impozantul palat gazduieste Galeria Nationala de Arta Antica din Roma , ce contine una din cele mai importante colectii de picturi (secolele XIII – XVII) din Italia.
Capodoperele de aici sunt numeroase si apartin unor maestri renumiti: Raphael, Caravaggio, Canaletto, Poussin, Bernini, del Sartro,
Nu scapati din vedere tavanele palatului, deoarece contin fresce impresionante realizate de unul din cei mai mari maestri ai artei Baroce italiene, Pietro da Cortona.
palazzo barberini 1 vile si palate roma

Vila Borghese

Villa Borghese cu cei peste 6 kp ai sai, este cel mai mare parc public din Roma.
Aceasta a fost construita la initiativa Cardinalului Scipione Borghese, nepotul papei Paul al V-lea.
O plimbare prin superbul parc va va duce catre site-uri remarcabile, precum: Giardino del Lago, Tempietto Greco si Piazza di Siena.
Insa parcul imens ascunde si o valoroasa colectie de arta: Galleria Borghese.
Lucrari de Raphael, Perugino, Parmigianinno, Reni, Guercino, Caravaggio si Bernini, sunt doar cateva din capodoperele de arta gazduite de Galeria Borghese.
La inceputul secolul al XIX-lea cladirea in care se afla Galeria Borghese a fost renovata, capatand un aspect Neoclasic, interiorul fiind decorat cu fresco, stucco-uri si alte elemente decorative deosebite.
Interiorul vilei nu se poate fotografia, insa puteti poza superbul parc ce o inconjoara.
In nordul parcului se afla si Bioparco – cea mai mare gradina zoologica din Italia.
villa borghese 1 vile si palate roma villa borghese 2 vile si palate roma villa borghese 3 vile si palate roma villa borghese 5 vile si palate roma villa borghese 6 vile si palate roma

Acestea au fost vilele si palatele din Roma pe care le-am vizitat personal in timpul celor trei calatorii de pana acum, facute la Roma.
Daca ati vizitat alte vile si palate in Roma, spuneti ce v-a impresionat la acestea, lasand un comentariu mai jos.

Please follow and like us:
fb-share-icon0
Pin Share0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.