Obiective turistice in cartierul Belem din Lisabona

0 Shares

Lisabona are multe atractii de oferit turistilor sai: muzee, aquarium, palate, turnuri, biserici impresionante. Multe dintre aceste fascinante obiective turistice se afla in cartierul Belem din Lisabona. Acesta se afla la aproximativ 4 km de centrul Lisabonei si de aici puteti ajunge cel mai usor cu tramvaiul 15, pe care il luati din Praca de Figuera sau din Praca do Comercio. Pentru a vizita Belem-ul  coborati cand ajungeti la frumoasa si impresionanta Manastire Jeronimos.
Ca sa calatoriti gratuit (cu metroul, autobuzul, tramvaiul, elevadores sau cu trenurile ce merge spre Cascais) si sa vedeti majoritatea obiectivelor turistice gratis sau cu discount-uri in capitala portugheza, trebuie sa va cumparati LISBOA CARD. Aceste se gaseste in 3 variante:

  • 24 ore: costa 18.5 euro/persoana si 11.5 pentru copii
  • 48 ore: costa 31.5 euro/persoana si 17.5 euro/copii
  • 72 ore: costa 39 euro/persoana si 20.5 euro/copii (copii se refera la cei intre 4 si 15 ani).

Acest card se poate cumpara din aeroport de la oficiul de turism, din Praca de Comercio de la Lisboa Welcome Center, sau din Praca de Restauradors – Palacio Foz.

Lista obiective turistice in cartierul Belem din Lisabona

1. Palatul National Ajuda

Palatul national Ajuda se afla intr-o cladire neoclasica construita la inceputul sec. XIX. El a fost rezidenta regala pentru monarhii portughezi, incepand cu domnia regelui Luis I (1861-1889) pana in 1910 cand in Portugalia a devenit republica.

Palatul National Ajuda cuprinde numeroase camere luxoase decorate cu lucrari de arta importante: picturi, sculpturi, obiecte din aur, argint, textile, ceramica, portelanuri, mobila. Puteti admira aici si o colectie impresionanta de ceasuri pe care le gasiti in toate salile , dar si cele 23 de statui aflate in fata intrarii principale a palatului.

Obiective turistice in cartierul Belem din Lisabona 3Obiective turistice in cartierul Belem din Lisabona 4

 Din 1968, a devenit muzeu, precum si gazda pentru diverse evenimente organizate de statul portughez.

Palatul National Ajuda este deschis zilnic (miercurea este inchis) intre orele 10 – 18, iar pretul unui bilet de intrare este de 5 euro/persoana, insa cu LISBOA CARD il puteti vizita gratuit.

2. Manastirea Jeronimo

Manastirea Jeronimo desemnata monument UNESCO in 1983, reprezinta un simbol al Portugaliei inca din vremea „Epocii Descoperirilor” (sec. al XVI-lea). Constructia sa a inceput in anul 1502 la ordinul regelui Manuel I, pentru a onora calatoria de succes spre India a marelui explorator Vasco da Gama.

Monumentele funerare al lui Manuel I si a lui Vasco da Gama se afla acum in aceasta manastire.

Obiective turistice in cartierul Belem din Lisabona 5Obiective turistice in cartierul Belem din Lisabona 6

In afara minunatei arhitecturi in stil Manuelin si a fatadei exterioare deosebite, manastirea adaposteste in prezent Muzeul National de Arheologie si Muzeul Maritim .

Manastirea Jeronimo se afla in Praca do Imperio si este deschisa publicului astfel: octombrie – aprilie: marti – duminica 10 – 17.30, mai – septembrie : 10 -18.30. Pretul unui bilet de intrare este de 7 euro/persoana, insa cu LISBOA CARD il puteti vizita gratuit.

3. Monumentul Descoperirilor

Monumentul Descoperirilor se afla in estuarul raului Tejo din Lisabona; el a fost inaugurat in 1960 la aniversarea a 500 de ani de la moartea lui Henry Navigatorul.

Are forma unei caravele (corabie cu panze, rapida , folosita in trecut pentru calatorii lungi de catre spanioli si portughezi), iar pe partile laterale ale acestuia sunt reprezentati in statui din piatra 33 de eroi portughezi , ce au navigat in cautarea descoperilor : Vasco da Gama, Pedro Alvarez Cabral – a descoperit Brazilia, Fernando Magallan – a traversat Pacificul in 1520, scriitorul Camoes si multi altii.

Obiective turistice in cartierul Belem din Lisabona 11Obiective turistice in cartierul Belem din Lisabona 12

Acest monument fascineaza vizitatorii prin caracterul sau impresionant si cu cei 52 metri inaltime. In fata acestuia sa se afla o roza a vanturilor ce cuprinde o mapa cu toate rutele descoperirilor facute de exploratorii portughezi, ce poate fi admirata cel mai bine de sus ( daca va urcati cu liftul interior pe platforma de sus a monumentului).

Ea a fost construita din mozaic si a fost un cadou daruit de Africa de Sud in 1960. Tot de sus puteti observa si celebrul Torre de Belem ce se afla la doar 1 kilometru distanta de Monumentul Descoperirilor, Manastirea Jeronimo pozitionata chiar in fata acestui impozant monument, precum si o frumoasa panorama a Lisabonei.

Monumentul Descoperirilor se afla in apropiere de Manastirea Jeronimo pe Av. de Brasilia. Se poate vizita astfel: octombrie – februarie : marti – duminica 10 – 18, martie – septembrie: zilnic 10 – 19 (in luna martie lunea este inchis). Pretul unui bilet de intrare este de 3 euro/persoana, insa daca v-ati cumparat LISBOA CARD intrarea este de 2 euro/persoana.

4. Muzeul Maritim

Interesantul Muzeul Maritim din Lisabona este unul dintre cele mai importante de acest fel din Europa, evocand dominatia maritima a Portugaliei . Cele 17.000 de exponate se afla in aripa de vest a Manastirii Jeronimo si includ modele de nave incepand cu Epoca Marilor Descoperiri. Cel mai vechi exponat este un bust din lemn reprezentandu-l pe arhanghelul Raphael, ce s-a aflat pe vasul care l-a insotit pe Vasco da Gama spre India.

Obiective turistice in cartierul Belem din Lisabona 9Obiective turistice in cartierul Belem din Lisabona 10

Alte obiecte de interes sunt: 2 barje din sec. XVIII (una din ele construita pentru regina Maria I, ce a ramas operationala aproape doua sute de ani, si a transportat personaje celebre precum Kaiserul Wilhelm al II-lea al Germaniei sau Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii), o cabina regala din sec XIX de pe iahtul Reginei Amelia, hidroavionul „Santa Cruz” ce a traversat pentru prima data Atlanticul de Sud in 1922, cea mai mare colectie de astrolaburi din lume si o copie a unei harti a lumii vechi ce infatisa Pamantul asa cum era el cunoscut la acea vreme.

Un glob terestru din 1645 confectionat de faimosul fabricant de globuri din toate timpurile Willem Jansz Blaeu, este de asemena remarcabil, ca de altfel si o colectie interesanta de portelanuri si corabii asiatice expuse in Sala Orientului Indepartat.

Istoria acestui muzeu a inceput in anul 1863, cand regele Luis I a inceput sa colectioneze obiecte legate de navigatie. Colectia s-a imbogatit in timp si in cele din urma a dus la fondarea Muzeului Maritim actual in 1963.

Muzeul Maritim se afla in incinta Manastirii Jeronimo si este deschis astfel: octombrie – martie: 10 -17, aprilie septembrie : 10- 18 (lunea muzeul este inchis). Pretul unui bilet de intrare este de 5 euro/persoana, iar cu LISBOA CARD aveti reducere de 25%.

5. Torre de Belem

Torre de Belem reprezinta pentru Lisabona, ceea ce reprezinta Turnul Eiffel pentru Paris sau Big Ben pentru Londra. Este cel mai fotografiat obiectiv din Lisabona si alaturi de splendida Manastire Jeronimo, trebuie sa faca parte neaparat din atractiile turistice pe care le veti vizita in acest oras.

A fost construit in Epoca Descoperirilor – 1520 (cand apararea orasului era o problema de maxima importanta), ca parte a liniei defensive a Lisabonei in timpul regelui Jao II.
Turnul abunda in decoratiuni in stil Manuelin, simboluri ale puterii regelui: parame sculptate in piatra ce inconjoara cladirea si se termina cu noduri elegante, cadrane solare ce contin sfere din piatra, cruci ale Ordinului Militar al lui Christos, si elemente naturaliste precum rinocerii ( prima asemenea reprezentare cunoscuta in Europa).

Obiective turistice in cartierul Belem din Lisabona 1Obiective turistice in cartierul Belem din Lisabona 2

In timp turnul si-a pierdul rolul initial de fortareata cu rol de aparare al intrarii in Lisabona prin raul Tejo; pe masura trecerii timpului a capatat alte roluri: a fost punct vamal, statie telegrafica, far naval.

A fost de asemenea si inchisoare politica, camerele sale interioare din piatra fiind transformate in carcere (in timpul lui Phillip al II al Spaniei ce a devenit regele Portugaliei – 1580).
Din 1983 Torre de Belem face parte din patrimoniul universal UNESCO.

Torre de Belem se afla tot pe Av. de Brasilia la aproximativ 1 km distanta de Monumentul Descoperirilor. Se poate vizita astfel: octombrie – aprilie 10 -17.30, mai – septembrie 10 – 18.30. Pretul unui bilet de intrare este de 5 euro/persoana, iar cu LISBOA CARD il puteti vizita gratuit.

6. Muzeul de Arheologie

Muzeul National de Arheologie din Lisabona a fost fondat in anul 1893 de dr. Jose Leite de Vasconcelos si se afla amplasat in aripa de vest a Manastirii Jeronimo. Acesta gazduieste cea mai mare colectie de artefacte din Portugalia si are urmatoarele colectii:

Obiective turistice in cartierul Belem din Lisabona 7Obiective turistice in cartierul Belem din Lisabona 8

Epoca Fierului si bijuteriile vizigotilor, mozaicuri si ornamente romane, artefacte maure din secolul VIII si artefacte funerare din Grecia, Egiptul si Roma antica. Muzeul expune si o frumoasa colectie de bijuterii antice din aur  gasite in urma sapaturilor arheologice facute in Portugalia, ce cuprinde bratari, cercei si inele celtice. Exista de asemenea si expozitii temporare cu artefacte din Portugalia sau din alte tari.

Muzeul National de Arheologie se afla in Praca do Imperio (tramvaiul 15) si este deschis de marti pana duminica intre orele 10 – 18. Pretul unui bilet de intrare este de 5 euro, insa cu LISBOA CARD il puteti vizita gratuit.

Please follow and like us:
fb-share-icon0
Pin Share0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.