Ce poti face 2 zile in Toulouse
O mini-vacanta in Franta e intotdeauna binevenita, pentru ca indiferent in ce regiune/oras alegi sa-ti petreci cateva zile, atmosfera, atractiile turistice, mancarea, bautura, sunt mereu la superlativ.
Ca atare, pentru vara aceasta am decis sa vizitam: Toulouse – 2 zile, Albi – 1 zi, si Lyon – 2 zile.
Toulouse este capitala regiunii Occitanie aflata in sud-vestul Frantei, si este strabatut de raul Garonne.
Toulouse are doua supranume: „La Ville Rose”, adica orasul roz, datorita cladirilor impunatoare din centrul istoric, construite din caramizi cu nuante de roz, dar si „Orasul Violetelor”, deoarece inca din secolul XIX aici se cultiva o varietate de violete (Violette de Toulouse) din care se prepara diverse produse (ceai, ciocolata, sirop, sapunuri, parfurmuri, etc.), pe care le gasiti in majoritatea magazinelor de suveniruri.
In afara cladirilor roz impozante si a produselor din violete, in Toulouse puteti face o multime de alte lucruri: de la a vizita muzee de calitate, a intra in biserici istorice, a va plimba in parcuri si gradini superbe, a manca preparate savuroase, a va plimba pe raul Garone, pana la a face excursii de o zi in orasele apropiate.
Noi am avut la dispozitie 2 zile si am vazut urmatoarele obiective turistice in Toulouse:
Muzee
Fundatia Bemberg
Fundatia, gazduita in Hotel d’Assezat, a fost denumita dupa numele filantropului caruia i-a apartinut impresionanta colectie expusa aici: Georges Bemberg.
Fundatia Bemberg si-a deschis usile publicului la inceputul anului 1995, si de atunci este cel mai vizitat muzeu din Toulouse.
Succesul s-a datorat probabil combinatiei perfecte dintre o prestigioasa colectie de arta (ce expune tablouri, mobila, obiecte de arta, sculpturi si carti, din Evul Mediu pana in secolul XX) si cladirea magnifica in care este gazuita.
Expozitia permanenta a Fundatiei Bemberg este etalata in 13 sali aflate la primul si la al doilea etaj al Hotel-ului d’Assezat. Cele mai atractive, din punctul meu de vedere sunt: Sala Venetiana (mobila venetiana, picturi de Canaletto, candelabru realizat in insula Murano), Galeria Portretelor (portrete de Lucas Cranah, Francois Clouet) si Sala Impresionistilor (picturi de Monet, Gauguin).
Muzeul Augustinilor
Unul din cele mai vechi muzee din Franta este Muzeul Augustinilor. Gazduit in fosta cladire a Manastirii Augustinilor din anul 1793, splendidul muzeu adaposteste o colectie ce depaseste 4.000 de obiecte, picturi si sculpturi realizate de la inceputul Evului Mediu pana la inceputul secolului XX.
Cele 4 expozitii permanente sunt: Galeria de Sculptura Gotica din secolele XIV-XV, o Biserica ce adaposteste picturi si figuri de teracota din secolele XV-XVII, Galeria de Sculpturi Romane realizate in secolul XII si Galeria de picturi realizate intre secolele XVII-XX.
Le Capitole
Cladirea emblematica a Toulouse-ului ce se afla in inima orasului in Place du Capitole, este un „must see” in „La Ville Rose”.
Construita in secolul XVIII, Le Capitole gazduieste Primaria Orasului si Theatre du Capitole.
Curtea interioara este la fel de impresionanta ca si fatada cladirii, iar dupa ce treceti de aceasta intrati in cladirea propriu-zisa a Capitoliului.
La primul nivel se afla cateva sali imense, una mai magnifica decat cealalta.
Cele mai captivante sunt: Salle Gervas, decorata cu picturi de Paul Gervais ce au ca tema Dragostea si Salle des Illustres ce expune picturi si sculpturi ce „povestesc” istoria Toulouse-ului.
Muzeul Georges – Labit sau de Arta Orientala
Micul si interesantul muzeu a fost denumit dupa Georges Labit, un localnic, colectionar de artefacte exotice, ce a trait in secolul XIX.
Muzeul, gazduit intr-o frumoasa vila construita in stil maur, ofera o fascinanta incursiune in calatoriile si colectiile sale.
Acesta etaleaza o panorama a peste 3.000 de ani de arta si artefacte ale unor civilizatii faimoase, dar demult apuse: de la mumii egiptene, sculpturi in lemn indiene, masti de samurai, la comorii ale Orientului Indepartat.
Muzeul Paul – Depuy
Un alt muzeu mic, dar interesant in Toulouse este muzeul Paul – Depuy. Acesta expune o multitudine de obiecte si elemente de arta decorativa, cele mai vechi fiind din secolul XIV: bijuterii, ceramica, textile, argintarie, mobila, monezi si ceasuri, ce au fost create de artisti din regiunea Toulouse-ului.
Muzeul Saint-Raymond
Muzeul Saint-Raymond este gazduit in cladirea unui fost Colegiu construit in secolul XVI.
Colectiile sale cuprind peste 1.000 de artefacte ce dateaza de pe vremea cand celtii si romanii traiau in regiunea in care se afla astazi orasul Toulouse (sculpturi romane, medalioane cu zei si imperatori, bijuterii, sarcofage).
Biserici
Basilica Saint Sernin
Basilica Saint Sernin a fost construita in stil Roman in secolul XI si era un punct de oprire in Drumul lui Iacob, in cadrul uneia din rutele prin care treceau pelerinii spre Catedrala din Santiago de Compostela.
Basilica a fost renovata in ultimii 30 de ani si este inclusa in patrimoniul universal UNESCO din 1998.
Catedrala Saint-Ettiene
Catedrala Saint-Ettiene a fost construita intr-o perioada mare de timp, secolele XIII-XVII, motiv pentru care imbina o combinatie intre stilul arhitectonic Gotic nordic si cel sudic.
Interiorul contine elemente ornamentale interesante: vitralii deosebite, tapiterii, picturi, o rozeta imensa, o orga mare si 17 capele.
Manastirea Iacobinilor
Fosta Manastire a calugarilor Dominicani, actuala Manastire a Iacobinilor din Toulouse, este o cladire impunatoare, dar in acelasi timp austera, construita in stilul Gotic al secolului XIII.
Interiorul cu multa lumina, inalt de 28 metri, are un tavan deosebit care se sprijina pe coloane ce se termina ca niste nervuri, denumite din acesta cauza „palmierul”.
Parcuri si Gradini
Parcurile si gradinile din Toulouse sunt adevarate de oaze de liniste si frumusete. Noi am trecut pragul doar la Jardin Japonese, Jardin des Plantes, Park Grand Rond si Park Royal, insa sunt mult mai multe locuri verzi in Toulouse, unde va puteti relaxa in aer liber.

Un am mancat in Toulouse
In Toulouse sunt o varietate de restaurante, cantine sau bistro-uri unde puteti savura preparate frantuzesti sau internationale.
In luna august multe dintre acestea sunt inchise datorita faptului ca patronii si personalul sunt in concediu. La majoritatea celor care au mai ramas deschise iti trebuie insa rezervare, asa ca in final ramai cu mai putine variante de restaurante.
Ca atare noi am mancat numai la Creperie Saint Georges, aflata in Piata cu acelasi nume – 7 Place Saint-Georges, pentru ca mancarea este foarte buna, chelnerii sunt de gasca, iar localul are doua terase, de aceea probabil gasesti mereu locuri la mese fara rezervare.
Meniul este variat: de la salate cu iz frantuzesc la clatite aperitiv/clatite desert, dar si serbeturi ori inghetate.
Ce sa vizitezi in afara Toulouse-ului
Ca si excursii de o zi interesante in afara Toulouse-ului, puteti opta intre a vedea Carcassone, unde se afla impunatoarea Cetate Carcassone (am vazut-o doar din trenul ce se ducea spre Lyon) sau a vizita Orasul Episcopal Albi (alegerea noastra) unde se afla o alta Catedrala grandioasa, Catedrala St. Cecile, dar si alte atractii turistice interesante, ce au facut ca intregul orasul sa intre in patrimoniul UNESCO in 2010.
Pana in Carcassone faceti 40 minute cu trenul, iar in pana in Albi, o ora.