Cinque Terre o atractie de top a Italiei

Cinque Terre a devenit de cativa ani buni o atractie turistica de top a Italiei. Cele cinci sate splendide ce alcatuiesc Cinque Terre: Monterosso, Vernazza, Corniglia, Manarola si Riomaggiore se afla pe un teritoriu in care marea si pamantul se unesc formand o zona incantatoare de 18 km de linie de coasta stancoasa plina de golfuri, plaje, mare adanca, inconjurata de un lant muntos paralel cu coasta. In prezent Cinque Terre este un Spatiu Marin Natural protejat si un Parc National intrat in patrimoniul UNESCO din 1997.

Cum ajungeti la Cinque Terre

La Cinque Terre se poate ajunge cu trenul din Genova, Milano, Pisa sau Livorno. Noi am luat trenul din Genova pana la Monterosso (atentie ! sunt trenuri din orasele mentionate mai sus care nu opresc in nici unul din cele cinci sate, insa opresc in La Spezia. De aici pleaca trenuri in fiecare ora spre cele cinci sate din Cinque Terre).

cinque terre riomaggiore 1Din La Spezia sau din oricare sat al Cinque Terre va cumparati Cinque Terre Train Pass cu care puteti calatorii oricat doriti cu trenul intre cele cinci sate timp de 24 ore (12 euro/persoana) sau 48 ore (23 euro/persoana). Pe langa faptul ca puteti calatorii ori de cate ori doriti cu trenul intre satele amintite in intervalul celor 24 sau 48 de ore, acest card va permite sa mergeti pe jos intre sate pe cararile special amenajate in acest scop , de asemenea va permite intrarea gratuita la muzeele din sate. La achizitionarea cardului veti primi o harta cu Cinque Terre si un orar al trenurilor intre La Spezia si cele cinci sate.

 card tren

Cele cinci sate din Cinque Terre

Asa cum am mai mentionat trenul nostru a oprit si la Monterosso al Mare (daca nu gasiti tren ce opreste la Monterosso coborati in La Spezia, iar de acolo sunt trenuri spre cele cinci sate; mai jos vedeti orarul acestora – atentie ! e valabil doar in perioada 09.02- 19.04.2014 insa cand ajungeti la oricare din cele 5 gari veti primi mersul trenurilor corespunzator perioadei in care va veti duce), asa ca am coborat aici si am inceput sa colindam frumosul satuc mediteranean.

cinque terre orar trenuri1cinque terre orar trenuri2

Monterosso al Mare este cel mai mare din satele ce alcatuiesc Cinque Terre si de asemenea este primul ce apare in documente oficiale (1056).

cinque terre monterosso 3cinque terre monterosso 4

Acesta are doua zone, satul vechi si Fegina. El detine cateva monumente importante, printre acestea Biserica San Giovanni Battista si manastirea San Francesco ce contine lucrari de arta de valoare inestimabila, precum picturi atribuite lui van Dick, Cambiaso, Piola si Guido Reni.

cinque terre monterosso 2cinque terre monterosso 5In zona Fegina se afla o superba vila unde a locuit si a scris castigatorul premiului Nobel Eugenio Montale si statuia Il Gigante reprezentandu-l pe Neptun, construita la inceputul secolului XX.

cinque terre monterosso 6

Dupa ce ne-am delectat cu imaginile fermecatoare din Monterosso, am luat trenul si in 4 minute am ajuns la Vernazza.
Vernazza, a fost atestata documentar pentru prima data in anul 1080. Satul este dominat de ruinele unui “castrum” din timpuri medievale, cu un castel si un turn. Tot aici se afla biserica in stil Roman-Genovez St. Margherita di Antiochia, ce a fost construita in secolul XIII.

cinque terre vernazza 2cinque terre vernazza 3cinque terre vernazza 4

Dupa ce am vazut privelisti incantatoare din turnul Doria am urcat iarasi in tren si in 5 minute am ajuns la Corniglia.

Corniglia este singurul sat din Cinque Terre ce nu are contact direct cu marea. Ca sa ajungeti in centru trebuie sa luati un autobuz ce va transporta acolo in mai putin de cinci minute si este inclus in Cinque Terre Train Pas (nu mai trebuie sa platiti bilet).

cinque terre corniglia 2cinque terre corniglia 3

Casele din Corniglia sunt mici si late si seamana mai mult cu casele din interiorul tarii decat cu cele tipice asezarilor de coasta, evidentiind ca este un sat de uscat mai degraba decat un sat de mare.
Cel mai important monument din Corniglia este basilica San Pietro construita in stil Gotic-Genovez in jurul anului 1350. Fatada bisericii este decorata cu o rozeta din marmura plina de decoratii, printre care un basorelief ce infatiseaza o caprioara, simbolul satului. De asemenea de interes este si Oratoriul Celor Disciplinati ce dateaza de prin 1700 si de unde puteti vedea o panorama splendida a marii.

cinque terre corniglia 4cinque terre corniglia 1

Cu parere de rau parasim Corniglia in autobuzul ce ne duce imediat in gara de unde luam alt tren spre Manarola.
Manarola este formata din case cu turnuri construite in stil genovez. Fondata in secolului al XII-lea, numele satului provine probabil de la anticul “magna roea” o roata de moara mare aflata in sat.

cinque terre manarola 4

Cel mai importanta monument al Manarolei este biserica San Lorenzo construita in 1338 ce are fatada decorata cu o rozeta alcatuita din 12 coloane.

Dupa ce mai admiram un pic la terasele superbe ale Manarolei, plecam din nou cu trenul spre Riomaggiore.

cinque terre manarola 2cinque terre manarola 3cinque terre manarola 5

De la Manarola la Riomaggiore puteti sa ajungeti si daca mergeti pe Via dell’Amore (850 de metri) ce leaga cele doua localitati printr-un coridor de-a lungul coastei. Drumul arcurs pe aici va ofera privelisti de neuitat, insa in cand am fost noi drumul era inchis pentru intretinere.
Prima atestare documentara a Riomaggioare dateaza din 1251, cand locuitorii districtului Carpena au jurat credinta Republicii Genova. Intre 1338 si 1450 locuitorii acestei asezari au decis sa coboare spre mare si sa construiasca un sat.

cinque terre riomaggiore 2cinque terre riomaggiore 4cinque terre riomaggiore 5

In Riomaggiore se afla monumente de mare interes, precum biserica San Giovanni Battista construita in 1340 si oratoriul Adormirii Maicii Domnului ce detine un Trittico din secolul XV si o statuie de lemn din 1450 reprezentandand-o pe Fecioara Maria.

cinque terre riomaggiore 3

Din Riomaggiore luati trenul spre La Spezia de unde aveti numeroase legaturi feroviare cu orase din Italia.
Satele din Cinque Terre le puteti vedea si in ordinea inversa: Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza, Monterosso al Mare, insa din ce am observat si la alti turisti ordinea vizitarii acestora este de la Monterosso spre Riomaggiore.
Daca ati fost si voi in Cinque Terre si vreti sa adaugati ceva completati formularul de mai jos.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.