Chec cu afine si cocos
Chec -ul cu afine si cocos este un desert savuros ce se prepara foarte usor. Blatul fraged cu unt si lapte si cocos se combina foarte bine cu fructele usor dulci, alcatuind o prajitura excelenta.

Ingrediente Chec cu afine si cocos:
- 3 oua
- 175 g zahar
- 100 g unt topit
- 125 ml lapte
- 1 lingurita esenta de vanilie
- 180 g faina
- 50 g fulgi de cocos
- 150 g afine + 1 lingura faina
- 1 plic praf de copt
Glazura:
- 125 g zahar pudra
- 2-3 lingurite suc proaspat de lamaie
Preparare Chec cu afine si cocos:
- Ouale se mixeaza cu zaharul intr-un castron pana cand acestea se albesc si zaharul se topeste.
- Turnati apoi untul topit, laptele si esenta de vanilie, amestecati usor ingredientele.
- Adaugati faina cernuta + praful de copt, apoi fulgii de cocos, amestecati usor ingredientele cu o spatula.
- In final se incorporeaza afinele pe care le dati in prealabil printr-o lingura de faina.
- Compozitia obtinuta se toarna intr-o forma medie de chec in care ati pus hartie de copt.
- Se da tava in cuptorul preincalzit la 180 grade celsius cca. 40 minute, verificati cu scobitorea.
- Chec cu afine si cocos se lasa sa se raceasca in tava, apoi se scoate si se decoreaza cu glazura de lamaie: amestecati zaharul pudra cu sucul de lamaia pana cand se obtine o glazura de consistenta medie.
Please follow and like us: